În 1820, Hans Christian Oersted a descoperit legătura dintre electricitate și magnetism, în cazul sarcinilor electrice aflate în mișcare (un curent printr-o sârmă deviază acul unei busole).
Mărimea care descrie câmpul magnetic este inducția magneticăB, cu
[B]SI=T (Tesla).
Câmpul magnetic B formează linii circulare în jurul conductorului parcurs de curentul I (regula mâinii drepte).(3D) Oersted: firul cu curent deviază busola
Relația Biot-Savart
Câmpul produs de un curent de intensitate I ce circulă pe conturul Γ, într-un punct P:
B=4πμ0I∮ΓR3dl×R
unde μ0 este permeabilitatea magnetică a vidului:
μ0=4π⋅10−7AT⋅m.
I este intensitatea curentului prin contur, iar dl și R sunt vectorul element de contur, respectiv vectorul de poziție de la dl la punctul P.
(3D) Biot-Savart: contribuția elementului dvec l
Ecuațiile lui Maxwell (1864)
Câmpurile electrice și magnetice sunt descrise complet de sistemul ecuațiilor lui Maxwell:
Ecuația divB=0 reflectă absența monopolilor magnetici: liniile câmpului magnetic se închid întotdeauna pe ele însele, fără surse sau puțuri.
Liniile câmpului magnetic ale unui magnet bară se închid pe ele însele, fără surse sau puțuri: în exterior merg de la polul N la polul S, iar prin interior de la S la N, ilustrând ecuația div B = 0.
unde:
ρ - densitatea volumică de sarcină într-un punct din spațiu;
Forma integrală a ecuațiilor lui Maxwell se obține aplicând teorema lui Stokes (pentru forma cu rot) și teorema divergenței (pentru forma cu div):
(2D) Fluxul și forma integrală a legii lui Gauss(2D) Teorema lui Stokes: rotor și circulație(2D) Teorema divergenței (Gauss-Ostrogradski)
Unda electromagnetică
Din ecuațiile lui Maxwell se poate arăta că, atunci când au loc variații în timp ale câmpurilor electric și magnetic, ia naștere o undă electromagnetică care se propagă în vid cu viteza luminii:
c=3⋅108sm.
(3D) Unda electromagnetică: vec E perp vec B perp vec c
(Observație din curs: un foton este neutru din punct de vedere electric, sarcina electrică totală fiind 0.)
Câmpul magnetic pe axa unei spire
Pentru o spiră circulară de rază R, parcursă de curentul I, inducția într-un punct P(0,0,z) de pe axă este:
B(z)=2(R2+z2)3/2μ0IR2
În centrul spirei (z=0):
B(0)=2(R2)3/2μ0IR2=2Rμ0I.
Pentru o bobină cu N spire, valorile se înmulțesc cu N:
B(z)=2(R2+z2)3/2Nμ0IR2,B(0)=2RNμ0I.
Graficul B(z) are un maxim în z=0 și scade simetric la depărtarea de spiră.